16 sportivi reprezintă România la Campionatul Mondial de Atletism de la Budapesta.
Evenimentul este al treilea ca mărime la nivel mondial, după Jocurile Olimpice și Cupa Mondială de fotbal. Acesta se va desfășura în perioada 19 – 27 august.
Anul acesta când se marchează sărbătorirea a 40 de ani de la prima ediție a competiției, vor participa 2.100 de sportivi din 202 țări.
România este prezentă la Budapesta cu o delegație formată din 27 de persoane. 16 sportivi (9 la feminin și 7 la masculin) și 7 antrenori.
Lotul României pentru Campionatul Mondial de Atletism
Feminin – Bianca Ghelber (aruncarea ciocanului), Claudia Bobocea (1500 m, 800 m), Daniela Stanciu (săritura în înălțime), Alina Rotaru Kottmann (săritura în lungime), Andrea Miklos (400 m), Andreea Taloș (triplusalt), Diana Ion (triplusalt), Ana Rodean (35 km marș) și Mihaela Acatrinei (35 km marș).
Masculin – Gabriel Bitan (săritura în lungime), Alin Firfirică (aruncarea discului), Alexandru Novac (aruncarea suliței), Rareș Toader (aruncarea greutății), Nicolae Soare (maraton), Narcis Mihăilă (35 km marș), Ilie Corneschi (maraton).
Antrenori – Mihaela Melinte, Nicoleta Grasu, Valentin Anghel, Teodoru Agachi, Mihai Corucle, Virgil Costache și Cornel Grigore.
La Budapesta vor fi prezenți 44 de campioni din edițiile precedente.